30.03.2022
De ce să colaborezi cu o agenție imobiliară și cum să-ți alegi partenerul potrivit în lungul drum spre casa mult visată!În ultimii ani oamenii pare că au din ce în ce mai mult nevoie de ajutor specializat atunci cȃnd vine vorba de a vinde, de a închiria sau a cumpăra o proprietate. Dacă pentru un dezvoltator, colaborarea cu o agenție imobiliară este esențială, întrucȃt agenții cunosc cel mai bine piața, prețurile, cererea și oferta, iată că și pentru viitorii proprietari persoane fizice a devenit un must have.
În primul rȃnd faci economie de timp, poate cel mai prețios lucru al vremurilor noastre. Pentru că odată începută colaborarea cu agentul tău, acesta o să știe exact ce tip de proprietate să-ți caute și cȃnd să-ți prezinte ceva care merită toată atenția ta. Mai apoi, știai că există proprietăți care nu sunt listate pe piață și de a căror existență știu doar agențiile imobiliare? Ei bine da, sunt oameni care nu doresc să colaboreze decȃt cu o firmă, pentru a fi în siguranță atȃt ei cȃt și viitoarea tranzacție. Dacă mai punem la socoteală și abilitățile de negociere ale specialiștilor în domeniu, pare că ai deja toate motivele pentru care să alegi colaborarea cu o agenție. Trăim vremuri noi și întȃlnim oameni noi, și nu-i așa, într-un 2022 extrem de nesigur, prezența alături de tine la o vizionare a unui companion serios, îți oferă încredere și de ce nu, o altă viziune asupra locului pe care urmează să-l explorezi. Înainte ca tu să ajungi acolo, agentul tău a făcut-o deja și știe exact dacă merită! Cam asta găsești și în cadrul companiei noastre, oameni extrem de bine pregătiți care sunt gata oricȃnd să-ți asculte nevoile și să te îndrume într-un timp cȃt mai scurt către proprietatea mult visată. Oameni care te pot ajuta cu orice problemă juridică pe care o poți întȃlni la anumite proprietăți, pentru că nu se știe niciodata ce poți găsi în actele viitorului vanzător sau cumpărator. Noi suntem aici pentru a te consilia în cel mai bun mod în viitorul tău business, acela de a deveni PROPRIETAR!
Fie că vreți să cumpărați, să vindeți sau să închiriați o proprietate sau chiar să fiți la curent cu ultimele noutăți din domeniu, AB Properties Imobiliare este locul ideal. Ne puteți contacta telefonic la 0753 898 446 sau prin e-mail la adresa office@abproperties.ro !